Pitești Half Marathon: sportiv și antrenor, umăr la umăr în cursă

Alexandru Oprișan, sportiv și Alex Toma, antrenor, au participat pe 15 mai la Pitești Half Marathon 2022, în cursa de cros 10 km, ambii urcând pe podium la categoriile de vârstă specifice.

„A fost un moment de mândrie să alergăm împreună, sportiv-antrenor”, povestește Alex Toma. Juniorul de 17 ani s-a alăturat clubului BSC prima dată pe când era copil, la cursurile de inițiere înot. Ulterior, drumul lui a continuat către fotbal și Kempo, pentru ca în 2020 să revină la Bucharest Sport Club, tot la înot.
Numai că dinamica triatlonului, cu cele trei sporturi (înot-ciclism-alergare) l-a atras pe tânărul sportiv, care a făcut trecerea către această disciplină. În prezent, Alexandru este component al lotului național, alături de alți 5 sportivi BSC.

„Mă bucur să concurez alături de sportivii mei. În momentele grele, ne motivăm reciproc, dar asta arată și nivelul ridicat la care aceștia au ajuns”, spune Toma.

La categoria de vârstă 16-30 ani, Alexandru Oprișan a obținut locul 3, iar la categoria 31-40 ani, Alex Toma s-a clasat pe locul 1.

Felicitări echipei sportiv-antrenor!

#BSCTriatlon #BSCElite #BucharestSportClub

Post Views: 94