Cantonament Triatlon

Vacanța de Paṣte a venit pentru o parte din triatlonistii BSC, cu un cantonament în Thassos Grecia.

Atunci când esti foarte pasionat de ceea ce faci se intamplă să îți petreci chiar și sărbătorile în deplasare. Vrem să multumim în mod special părinților pentru întelegerea pe care o au față de sportul de performanță. Fără suportul părinților este foarte dificil să faci sport la un nivel înalt și să depăseşti toate obstacolele. Să fii parinte de sportiv e un job cu normă întreagă.

Și deși au renunțat la vacanță pentru a se antrena, copiii au desfășurat pregătirea foarte bine, fiind un cantonament greu, cu multe etape ale programului stabilit.

Pe 18 aprilie au ne revenit în țară cu forte noi, și pregatiti pentru campionatul national de supersprint ce va avea loc peste o luna !

Nu au încheiat însă fără putina sărbătoare și l-au serbat si pe Alex Bria, unul dintre antrenorii lor, care si-a serbat ziua de naştere alături de ei.

Și ca să va convingem că facem totul cu plăcere vă lăsăm mai jos marturiile unor sportivi care au participat la acest cantonament.

 

A fost un cantonament frumos dar și greu unde ne-am depășit limitele.

Zavincu Maia

 

Din punctul meu de vedere cantonamentul a fost complex , creativ , cu ajutorul vremii am putut sa facem cat mai multe antrenamente , a fost un spirit de lupta mai ales cand a trebuit sa urcam Kastro sau turul thassosului si cred ca m a ajutat atat  fizic cat si psihic avand in vedere obiectivele propuse !

Dinca Ana

 

Cantonamentul a fost pe masura asteptarilor, greu, plin de incercari, pe care le am depasit impreuna fiind o echipa unita.

Oprisan Alexandru

 

Post Views: 113